Nu era în program astăzi scrisul pe blog, dar hai, treacă...!
Am avut o zi interesantă, am aflat lucruri de care mă îndoiesc şi acum.
Pe la prânz am aflat că taică-miu e mort. Hooo, nu săriţi cu gura, staţi aşa! Cică nu ar fi mort de acum, ci de prin 2005. Am văzut eu că e o prezenţă fantomatică prin casă, dar puteam să jur că-i viu: se duce la muncă, circulă cu maşina pe drum public, iese la cumpărături...activitate nenică!
Vine omul, sau...mă rog, fantoma acasă azi şi zice: "Bă tu ştiai că's mort?" Na' ptiu', drace! Aş fi jurat că nu-i aşa, mai că băgai mâna-n foc că-i viu. Din momentul ăla i-am zis Lazăr! Ştii, Lazăr...ăla cu "ridică-te şi umblă"...ă?!
De acum încolo toată ziua a fost tot un bo-hohoo! Îţi dai seama, şoc psihologic, de atăta timp şi eu nu mi-am dat seama!
Bă ia gura!
Hai mă că vă zic.... S-a îmbolnăvit omu'...ca toată lumea, e iarnă, e frig, ne curg mucii la toţi. Nenea, adică Lazăr, nu se prea îmbolnăveşte. Mai răruţ, că-i mai draguţ! Şi s-a dus la doctor să-i prescrie doctorie! Cu toata birocraţia: stai că tu nu eşti la mine, că trebuie să te transfer, hai să te transfer, hai să nu...hai că te transfer. Bre' nu pot să te transfer că cică ai murit! ...prin 2005.
Aşa am aflat noi că al meu om bătrân figurează în evidenţa CAS Prahova drept...persoană decedată. Culmea e că din 2005 până azi şi-a tot plătit contribuţia. Uite bă, un mort cu simt civic!
În locul lui aş da un telefon la CAS Prahova să le spun: Doamnă, eu sunt, mortul!
Lucrurile se fac atât de discret în ţara asta, că poţi sa mori şi să nu ştii nimic!
