Maidanez,
câine fără stăpân, câine vagabond, cotarlă, javră, potaie, jigodie….pe toate
le-am auzit repetându-se în ultimele sâptâmâni. Oamenii îşi aleg cuvintele în
funcţie de toleranţa faţă de existenţa patrupedelor comunitare. Subiectul a
generat reacţii aprige sau moderate în zona dezbaterii publice şi a avut efecte
legislative.
Moartea
cumplită a lui Ionuţ, copilul de patru ani, sfâşiat de câini în parcul Tei, a
pus lucrurile în mişcare. Pe de o parte, autorităţile au accelerat demersurile
pentru rezolvarea problemei maidanezilor : Preşedintele a promulgat legea, după
ce judecătorii Curţii Constituţionale au decis ca e legală eutanasierea
animalelor nerevendicate sau adoptate în 14 zile. Proiectul lasă spaţiu de
manevră administraţiei
locale, care poate aloca resurse finaciare şi colabora cu ONG-urile pentru ca
eutanasierea să fie ultima soluţie.
Pe de altă parte, iubitorii acestora s-au întins pe asfalt, în faţa Palatului Parlamentului în semn de protest faţă de decizia CCR.
Am văzut la televizor persoane isterice, ţipete, plânsete, leşinuri… Manifestări exagerate, din plin, soluţii raţionale la o problemă urbană presantă, deloc! Dacă hrăneşti ocazional un câine al străzii, nu înseamnă că îl iubeşti…ia-l acasă, asumă-ţi-l cu adevărat, şi atunci poţi declama că ai făcut ceva în privinţa lor, că nu ai stat cu mâinile în sân până a fost prea târziu…!
Câinii vagabonzi perindându-se prin oraş, intimidând oamenii cu ieşirile lor violente sau pur şi simplu prin prezenţa lor, nu sunt semn de civilizaţie. Nu este normal să îţi fie teamă să mergi pe stradă, gândindu-te cum să eviţi haitele de maidanezi! În capitalele europene, nu ai astfel de spaime, vesticii au găsit soluţii înainte ca lucrurile să ia amploare. Aceeaşi vestici care s-auarătat oripilaţi sau au organizat proteste faţă de legea eutanasierii patrupedelor fără stăpân adoptată de Parlamentul României. Şi în SUA, problema e gestionată după modelul legislativ recent adoptat la noi. Asta îi obligă pe cetăţeni să acţioneze prompt: să ia un câine abandonat acasă şi să îl îngrijească.
Nu sunt pentru masacrarea acestor animale sau pentru abuzuri în acestă privinţă, dar situaţia s-a acutizat într-atât încât lucrurile nu mai pot fi făcute nici lent, nici discret. Nu e etic să suprimi o viaţă, dar e nefiresc ca oamenii să moară în oraşe sfâşiaţi de câini!
Adevărat este şi că a trebuit să se întâmple grozăvia de acum câteva săptâmîni pentru ca autorităţile să iasă din amorţire şi să facă ceea ce trebuia făcut demult. În toată agitaţia, ies la iveală şi practicile obscure ale ONG-urilor, care au sifonat banii primăriilor. Aceste organizaţii prindeau câini, pretindeau că îi sterilizează şi primeau bani de la municipalitate pentru asta. Îi eliberau apoi, fără să fi intervenit chirurgical şi îi prindeau din nou, repetând schema.
Unde să cauţi vinovaţii: printre cei care au adoptat câini şi apoi i-au lăsat liberi, printre oficiali, ONG-işti? Cei care abandonează câini cu maşinile pe lângă oraşe sunt şi ei de blamat! E constructiv să faci astfel de demersuri? Nu ştiu? Ştiu că e treaba celor din cetate să se gospodărească cât mai bine şi să aibă grijă de bunul mers al lucrurilor. Cred este esenţial să fim responsabili pentru ce facem sau pentru ce alegem să nu facem.
