Nu am fost extrem de atent la alegerile trecute, însă campania pentru prezindenţialele din acest an mi s-a părut cea mai joasă, mizerabilă şi infectă dintre cele de până acum.
La un moment dat chiar am spus: Bă, mai au să se înjure de mame! Ghici ce?! Chiar s-a întâmplat!
Pe lângă apariţiile TV mai mult sau mai puţin inspirate, mai mult sau mai puţin pregătite sau vorbite, m-a mirat atitudinea oamenilor. Deşi pun pariu ca nu s-a apucat cineva să plătească postările pe Facebook, tot mai mulţi au început o campanie înverşunată pe reţelele de socializare. Ei, până la umră este dreptul fiecăruia să-şi exprime opiniile în spaţiul public. Am văzut mesaje politice, benevole, de la oameni de la care nu mă aşteptam: artişti concentraţi asupra creaţiei lor, sportivi, etc.
Toate bune şi frumoase, însă de aici au apărut discuţii, polemici şi bineînţeles injurii. Concluzia: Românul nu este încă pregătit să accepte şi argumentele altuia - deci pe unde am lăsat setea de democraţie?
Acelaşi îndemn îngust - de neacceptare - s-a văzut după primul tur de scrutin. Vuia internetul de chemare în stradă pentru că nu a ieşit cine am vrut noi să iasă. Trebuie să pricepem că ţara asta este aşa cum e: surdă, şchioapă şi chioară, dar o vrem democratică - asta se traduce prin impunerea voinţei majorităţii, indiferent de cât de incapabilă e ea!
Pe de altă parte, modul în care oamenii preferă să îşi aleagă candidatul este fabulos - adică te cruceşti. De la distanţă, pe lângă folclorul electoral incredibil dezvoltat în perioada asta, cea mai inedită modalitate de a alege candidatul preferat a fost după...frumuseţe. E drept, este un principiu furat din nouăzecismul lucrătoarelor de la APACA, dar este încă prezent.
Poate cel mai important lucru pe care l-am observat în tot acest timp a fost modul românilor de a vedea preşedintele. Pentru mine este clar - suntem o naţie cu o percepţie feudală asupra politicului. Dacă la 1866, regele Carol I se chinuia să-i facă pe români să înţeleagă că el este doar un mediator între puterile statului şi că badea Cârţan nu trebuie să vină la rege cu jalba-n băţ pentru te-miri-ce...ei bine, se pare că nu a reuşit. Nu doar monarhia nu a reuşit asta, ci nici comunismul şi nici democraţia asta impotentă.
Românul încă speră că mâine se va naşte un Ţepeş - ceea ce nu realizează votantul nostru este că în urma unui astfel de personaj o ţeapă ar putea prinde rădăcini chiar sub poponeţul lui.
Nu ştim care sunt atribuţiile preşedintelui şi vrem ca noul ales să le rezolve singur pe toate - de la problemele ţării, până la cele personale ale fiecăruia. Votăm, votăm şi o facem cu ochii închişi înjurând pe cei care nu ne plac. Ceea ce nu am priceput noi, încă...este că în democraţie, apariţia unui astfel de Vodă este imposibilă. Nu am priceput că fiecare funcţie are atribuţiile ei şi nu am priceput că fiecare dintre cei doi candidaţi au încercat să ne convingă cu lucruri care, practic, nu ţin de atribuţiile lor.
Precum prinţesele care îl aşteaptă pe Făt Frumos şi noi aşteptăm omul providenţial care să pună mâna pe căpăstrul ţării şi să ne ducă spre tărămul unde toate-s mai bune! Ceea ce nu ştim este că de fapt aşa au luat naştere mai toate regimurile totalitare ale acestei Europe. Acum ceva timp aşa a ajuns la putere...Hitler - un nume la care toată lumea cască ochii şi chiar dacă nu ştim exact ce a făcut, ne e clar că omul ală a fost dracul gol! Nu au fost departe nici Stalin, sau Mussolini.
Vrem un Hitler în România?! Vrem să ne întoarcem la un astfel de conducător!?
E clar că încă nu suntem pregătiţi pentru un sistem democratic, pe care - de altfel - îl tot aminim de fiecare dată când trebuie să ne cerem dreptul, nu şi atunci când vine timpul să ne achităm obligaţiile!
