Stim cu totii ca puscariasi sunt exclusi din societate, sunt marginalizati in asa grad incat o condamnare este echivalentul unui exil din viata publica. Nu conteaza cati ani de puscarie a facut omul, singurul drum pe care suntem in stare sa-l imaginam pentru un fost detinut este reintoarcerea in puscarie, fara sa ne gandim la efectele acestei mentalitati. Stim cu totii ca statul plateste pentru un detinut aflat in custodie mai mult decat pentru un batran pensionar, de exemplu. Si cu toate astea, refuzam sa le acordam o noua sansa, refuzam sa ne acordam o noua sansa.
Poate va intrebati de unde ideea de a ne acorda noua o noua sansa... Imaginati-va putin... Un om condamnat la 6 ani pentru talharie, sa zicem, iese dupa 4 ani pentru buna purtare. In acesti 4 ani, statul a cheltuit pentru el fondurile care ar fi sustinut cu lejeritate pensia pentru doi batranei agricultori. Dupa ce a iesit din inchisoare, unde a urmat cursuri si a obtinut o calificare, refuzam sa il includem in campul muncii din cauza etichetei de "puscarias". Are doar doua alternative, una e sa plece din tara, pentru a nu mai fi nevoit sa se supuna oprobiului public, alta ar fi sa faca o noua faradelege si sa ajunga din nou in inchisoare. Plecat din tara, destinul lui este incert, poate ajunge sa fie expulzat, poate ajunge sa se sinucida sau poate pur si simplu sa dispara in neant. Nimeni nu poate garanta ca va reusi sa-si construiasca o viata normala departe de tara lui. Daca in schimb ramane in tara, cedeaza psihic si incalca din nou legea, ajunge iarasi sa traiasca din banii statului. Si ai familiei care il va vizita lunar si va cheltui cam un salariu mediu pentru a-i duce pachete si a face drumuri prin tara pe la diverse penitenciare.
Va ganditi simplu ca "isi merita soarta", stiu. E simplu sa judeci cand nu ai trecut in viata ta prin experienta vizitarii, cel putin din calitatea de om liber, unei inchisori. Nu aveti idee ce senzatie mizera iti da portile si zidurile inconjurate de sarma ghimpata, nu stiti ce inseamna sa iti vezi ruda sau prietenul si sa nu-l poti strange in brate pentru ca e un nenorocit de geam securizat intre voi. Nu stiti ce inseamna sa sintetizezi intr-o discutie de jumatate de ora ce ai mai facut in ultima vreme. Si nu va acuz pentru aceasta ignoranta, e mult mai bine sa nu stii. Sa nu stii ca in puscarie te impui sau devii fetita unor smecheri, ca pentru a te impune trebuie sa te bati mai ceva ca un luptator de K1 in cusca, ca trebuie sa cumperi tacerea gardienilor, ca trebuie sa te feresti de "sifoane" si ca trebuie sa inveti codul penal mai bine decat un student la drept pentru a reusi sa iti asiguri o plimbare de o saptamana pana la un penitenciar aproape de casa ta, ca sa-i fie usor maica-tii sa vina sa te viziteze dupa ce nu ai vazut-o un an.
Am vazut pana acum cazuri si cazuri, am vazut oameni care si-au putut reface viata (dar care inca nu scapa de eticheta de "puscarias" desi au familie si au crescut 2-3 copii), am vazut oameni care au plecat din tara dupa eliberare si au ajuns sa traiasca din vandut fier vechi in Spania, oameni care au rezistat doar 3 luni in libertate si apoi au obtinut o noua condamnare. Si totusi, nu pot intelege. Nu pot intelege cum un fost dependent de droguri poate scapa de oprobiul societatii dupa o cura de dezintoxicare si un condamnat nu poate scapa de o eticheta desi a trait in cel mai urat mediu posibil cativa ani.
Am speranta ca oamenii vor incepe sa gandeasca mai deschis, dar in acelasi timp imi e si frica de inchistarea in care se afla societatea romaneasca. O sa inchei citandu-l pe Tanase de la Tapinarii si lasandu-va o melodie care, pentru mine, reprezinta un indemn la incetarea discriminarii: "Eu zic sa iubim trecutul dar si prezentul, sa deschidem ochii, ca de-asta multi artisti tineri se lupta atat de mult sa fie apreciati, pentru ca noi traim in trecut. Suntem o natiune imbatranita care nu stie sa priveasca in viitor si care are idei preconcepute despre tot ce e nou."
sursa foto: http://www.suntemprodusulmediului.ro
Un articol de Dan Suhai
