Receive all updates via Facebook. Just Click the Like Button Below...

Powered By EXEIdeas

miercuri, 6 februarie 2013

Ham'ciu!

 Da mă, gata, gata că încep!

Am observat. M-aţi tras de urechi, mi-aţi băgat dej'te în ochi, şuturi în fluier....dar gata! Scriu!

În ultima perioadă am avut la purtător mult prea multe idei ca să le pot pune într-o ordine...indiferent de care ar fi ea.

Colac peste pupăză, am hotărât ca de fiecare dată când scriu, să vă las aici şi melodia pe care o ascult în timp ce dau naştere unei noi banalităţi. Azi avem Byron - Cu capul în nori.

Dat fiind că ideile pe care le aveam sunt cam tot pe unde e melodia...nu mă duc cu povestea mea mai departe de...azi dimineaţă.

Mă trezesc muncitoreşte, ca orice om harnic...pe dracu', m-a trezit taică'miu. A fost nevoie să duc maşina la un service...se întâmplă. Deci, până aici, ce? Zici că te-ai dus ca boul cu maşina la service...ce destept eşti tu bă băiatule, ai descoperit service-ul, apa caldă a automobilismului! Stai jos, 4! Cum zicea şi colegul meu imaginar....şi ce-i cu asta?

Ajung apoi în staţia de metrou de la mine din mahala. Ies din subteran. 15 câini alergau un specimen de câine mai prost.  Dacă era şi el mai deştept nu era alergat, era alergator, nu?! Hărmălaie, lumea mergea mai mult pe carosabil, că de', să se desfăşoare dobitoacele. Muşcături pe duşman, pe alţii, pe oameni, pe sacoşe...război nene, ce să mai!

Eh...de' bă, se mai întâmplă, nu e prima dată când vezi câini care se bat...

Mă mai deplasez cam 3 minute dinspre staţia de metrou şi intru în cvartalul de blocuri în care locuiesc. În teorie foarte frumos aranjat, în teorie. Sunt multe locuri de joacă pentru copii, mici spaţii verzi, foarte fain....toate populate de câini. În concluzie, e de căcat...la propriu şi la figurat! Dar nu asta am văzut acolo astazi. Ce am văzut de fapt? Acelaşi lucru! 10 câini alergau pe un altul care călcase, probabil, teritoriul. Scenariul se repetă: oamenii cocoţaţi pe trotuare, hărmăială, ochi mari....dezgust!


Articolul ăsta are trei părţi. Dacă primele două le-am putut digera...chiar dacă mai mult în scârbă, ultima m-a scos din sărite.

După ce scap de noua haită de haiduci, ajung la mine pe stradă. Dintr-un bloc ies două doamne babe cu aproximativ 10 javre. Nici măcar una în lesă. Unele dintre ele de talie mare. Unul dintre bivolii cu pricina începe şi mustră verbal, lătrând insistent, o tanti care trecea pe stradă (deşi era cam departe de dânsa). Baba nr. 1 îl ceartă pe căţel de la o distanţă considerabilă: "X-ulică, stai mami cuminte!" Cucoana lătrată, speriată, încerca să se îndepărteze apărându-se cu sacoşa din dotare. E clar...X-ulică nu era cuminte, mami! Nu trec 3 secunde după ultima dojană că Baba nr. 2 îi spune primei babe: "Da' lasă-l dragă să-şi facă damblaua!"



Acum, retoric întreb: cine trebuie eutanasiat?

Da-ne like pe facebook!