Ianuarie, frig de crapă pietrele, cam pe undeva pe la Romană,seara.
Plec din staţia de autobuz, o falcă în cer, alta puţin mai jos. Intru la metrou. Lângă mine o tipă, la fel de tânără ca mine, se duce spre informații: "Doamnă, de unde îmi pot procura şi eu abonament?"- "De la casă domnișoară!" Uite d-asta iubesc eu patria asta, oamenii sunt atât de binevoitori...
Trec mai departe ușor amuzat. Pe peron, doi se pupau de mama focului: "Măi băiete, mai lasă şi pentru acasă puțin!". Trec mai departe, nu de alta, dar poate din greşeală ma lua şi pe mine la pupat. Din lac în puț: dau de doi tipi - cu fular legat exact aşa cum mi-l lega şi mie mama când plecam la săniuș - își explică cu patos un joc pe calculator...eh...
Vine metroul. Intru. Locurile toate ocupate, iau la sprijinit un perete. În faţa mea se aşează el şi ea şi...dă-i şi pupă! Iar voi mă?! Nesătulilor! Staţie. Ahh, da! Loc liber. Mă aşez între o tanti şi un nenea care
În general ascult muzică, sau citesc în metrou. Astăzi nu a fost să fie! Am luat mai pe vrute, mai printre dinți, o pastiluță de românism romantic astăzi.
Pentru o primă dată, concluziile le veţi trage voi!
